Descoperă povestea din spatele paginilor scrise
Seria Harry Potter a fost punctul de pornire în călătoria mea literară, încă din anul 2013. Chiar dacă nu o mai manifest atât de vizibil, pasiunea pentru universul creat de J. K. Rowling este încă acolo.
Cu toate acestea, Agatha Christie este cea care m-a atras spre genul polițist/thriller, pe care îl citesc neîncetat din 2019.
Pasiunea mea pentru scris s-a manifestat încă din copilărie, din dorința de a scrie continuări pentru poveștile mele preferate, iar apoi, de a crea ceva nou.
A existat dintotdeauna ca parte din mine, însă am început să o valorific cu adevărat în 2018, când mi-am creat un cont pe Wattpad și am început să dau viață unor lucrări din ce în ce mai complexe.
Cu siguranță. Nu aș fi descoperit niciodată magia de a scrie dacă nu mi-ar fi plăcut mai întâi să citesc. Cărțile mă ajută să îmi dezvolt vocabularul și creativitatea și uneori chiar îmi dau idei pentru scrierile mele.
Cel mai bun exemplu pe care îl pot da este Crima de la Miezul Nopții pe care cititorii o asociază cu stilul Agathei Christie, fără ca ei să știe că, într-adevăr, ea a fost sursa mea de inspirație.
Fără dar și poate, Agatha Christie este autoarea mea preferată, iar cine a intrat măcar o dată pe pagina mea de instagram cu siguranță a văzut cât de mult iubesc genul thriller.
Deși primul thriller pe care l-am citit nu aparține Reginei Crimei, ea a fost cea care mi-a redat bucuria lecturii în perioada liceului și a fost primul autor care m-a determinat să cumpăr cărți masiv.
Datorită ei mi-am găsit și pasiunea de a scrie romane polițiste și mă bucur când aud de la cititorii mei că stilul ei seamănă cu el ei – nu e ceva intenționat, ci pur și simplu cred că se simte influența celor peste 55 de romane ale ei pe care le-am citit.
Ideea cărții a venit ca o sclipire de moment, în care mi-am imaginat finalul romanului.
Acest lucru se întâmpla în timp ce lucram la cartea mea de debut, Moartea Asasinilor, așa că pe moment nu am acordat importanță ideii și nu pot spune că am avut o anumită sursă de inspirație.
Cert este că romanul pune în lumină familia disfuncțională din zilele noastre și modul în care problemele din familie se răsfrâng asupra unui om.
Având în vedere că scriu romane thriller și că scopul meu este să șochez cititorii cu finalurile originale și emoționante, schița cărții e pentru mine pasul cel mai important. Iar când spun schiță, mă refer îndeosebi la final.
Uneori, nici eu nu cunosc detaliile din timpul anchetei, însă fără o imagine bine pusă la punct a deznodământului nu aș putea să încep să lucrez la un nou roman.
Pe parcursul scrierii, în schimb, îmi las pe alocuri notițe cu ce urmează să se întâmple și alcătuiesc o cronologie a evenimentelor și descrieri pentru personaje, ca să nu mă încurc mai târziu.
Nu pot spune că am avut o scenă dificil de scris. Cred că, în general, e dificil să scrii atunci când nu ai inspirație sau starea necesară să o faci.
Cu toate acestea, mereu am emoții atunci când ajung la capitolul în care trebuie să dezvălui adevărul pentru că nu vreau să omit detalii importante. Nu e deloc ușor să mă pun în pielea unui cititor și să delimitez informațiile scrise de cele existente în capul meu, așadar pot considera că dezvăluirea adevărului și demascarea criminalului sunt scene dificil de scris.
De regulă, ideile noi și năucitoare îmi vin în timp ce scriu, însă uneori se întâmplă să se ivească în momente total aleatorii, în care sunt obligată să las ceea ce fac și să notez repede ideile, înainte să le pierd.
Cred că sunt în același timp amuzantă și enervantă, pentru că întrerup orice activitate și las baltă pe toată lumea ca să îmi pot scrie ideile, iar apoi vorbesc o zi întreagă doar despre ele, fără să dau spoilere.
Am început să lucrez la Sub acoperirea minciunilor la începutul lui octombrie, în anul 2023, după ce luasem o pauză de aproape un an de la scris din cauza colaborării nesatisfăcătoare pe care am avut-o cu o altă editură la vremea respectivă.
Procesul editorial a fost atât de greoi, încât nu mi-am putut regăsi cu ușurință motivația de a scrie, însă odată ce primul meu roman a fost publicat, l-am dat cu totul uitării și m-am orientat spre creații noi.
Ideea romanului îmi venise cu destul de mult timp în urmă și am ales-o dintr-o listă nesfârșită de idei de finaluri de carte, căci asta e ceea ce notez eu. Ca în cazul multor alte cărți, am lucrat la ea cu entuziasm la început, apoi am uitat complet de ea. Revenirea a fost în forță aș putea spune și am încheiat cartea în vacanța de Paști din 2024, în condițiile în care nu m-aș fi așteptat să mai public ceva mai repede de 2025.
Bineînțeles, orice autor are astfel de perioade. Mă bucur să spun că, spre deosebire de mulți autori despre care aud că se confruntă des cu așa ceva, la mine nu prea e cazul.
Se poate să fie și din cauză că nu reușesc să scriu atât de des pe cum mi-aș dori, dar de regulă inspirația și motivația sunt acolo. Totuși, când ele își mai iau o mică vacanță și mă părăsesc, obișnuiesc să citesc ceea ce am scris până în prezent la lucrarea în cauză și de cele mai multe ori așa se nasc idei noi.
Referindu-ne la domeniul literaturii, consider că un autor care are parte de succes este acela care reușește să transmită cititorilor săi emoții prin creațiile lui.
După părerea mea, nu numărul de exemplare vândute sau rating-ul mare fac un autor să fie de succes, ci calitatea lucrărilor sale și modul în care acesta se raportează la cititorii săi, tratându-i cu respect.
Cred că autorii români sunt supuși multor greutăți în procesul de scriere și publicare al cărților lor și multă lume cunoaște deja obstacolele cele mai importante pe care suntem nevoiți să le trecem, precum colaborările nereușite cu anumite edituri, lipsa unui buget pe care să îl putem investi în activități de promovare sau momentele în care ne vine să ștergem tot ce am scris și să o luăm de la zero.
Sunt multe astfel de exemple, însă aș vrea să vorbesc în mod deosebit despre problema care eu consider că ne doare cel mai tare:
nu suntem citiți, nu primim încredere.
Până acum puțin timp, credeam că prețurile cărților sunt problema (pentru că nu ne permitem mereu să oferim reduceri), dar un studiu pe care l-am efectuat mi-a demonstrat că nu acela este factorul care îi împiedică pe oameni să cumpere o carte scrisă de un autor român. Câteva dintre cele mai des întâlnite motive pentru care suntem lăsați la coada TBR-ului sunt:
- Am mai citit cărți scrise de autori români și nu mi-au plăcut
- Dintre o carte scrisă de un autor străin și una scrisă de un autor român, o aleg pe prima.
Cine nu a scris până acum o carte nu își dă seama cum sună aceste vorbe aruncate în mediul de activitate al autorilor. Ok, ai mai citit cărți românești și nu au fost bune. Cu ce sunt eu de vină că ai nimerit autori care nu au reușit să te convingă? De unde știi că și eu scriu ca ei? Și de ce ai alege un străin în locul meu? Sună bine Carte publicată în X țări, asta până când dai de o mizerie.
Cred că prejudecățile ne vor urmări întotdeauna, pentru că am fost obișnuiți să citim autori străini și pentru că am fost manipulați să credem că doar ei pot fi creativi și originali.
Pe ei îi vedem peste tot, promovați de către editurile lor. Un autor străin are propriul agent, ceea ce în România nu vom vedea niciodată. Singura diferență între noi și ei este că ei au o întreagă echipă care îi susține în spate, în timp ce noi avem doar o mână de oameni (unii autori nu au nici atât).
Acesta este lucrul cel mai greu. Să vedem cum suntem lăsați pe ultimul loc , cum cărțile așteaptă să se vândă sau cum își așteaptă rândul pe raft luni sau ani de zile.
Când am văzut cum am fost tratată la prima mea colaborare cu o editură, mi-am zis că nu o să mai public niciodată cu o editură și mi-am propus să mă descurc singură. Plănuiam să înființez în viitor o firmă, însă în primăvara anului 2024, când am terminat de scris Sub acoperirea minciunilor, mi-am dat seama că nu îmi doream ca noua mea carte să vadă lumina tiparului doar peste câțiva ani.
În acea perioadă, am citit Haos de Roxana M. Vîrjoghe și am descoperit eforturile depuse de această autoare uimitoare pentru a-și deschide o firmă, cunoscând la rândul ei traumele unei colaborări ce a lăsat de dorit.
Mi-a plăcut din prima clipă atmosfera de la Dom Publishing și am intrat în familia editurii, așa cum ne place să o numim, cu entuziasm și cu gândul de a mă implica exact ca și cum ar fi editura mea. Poate că m-aș fi descurcat și singură să îmi public cărțile, dar sentimentul de satisfacție nu ar mai fi fost același.
Roxana și echipa de la Print Expert Oradea îmi sunt alături neîncetat și datorită lor am învățat lucruri deosebite. Spre exemplu, acum îmi fac copertele și tehnoredactările singure. Și conduc un site. Nu mai sunt un simplu autor, sunt parte dintr-o echipă și ajut la rândul meu autorii debutanți să își țină cărțile în mâini.
Categoric nu se poate trăi din scris. Lăsând deoparte procentul mizerabil de remunerare pe care îl oferă majoritatea editurilor (sub 10%), tipărirea cărții în sine costă. Edițiile cartonate, lacul de pe copertă, graficul copertei în sine, printed edges, semnele de carte – toate costă. În plus, reducerile au și ele rolul lor de a atrage cititorii mai sceptici, iar transportul ne pune capac tuturor.
În urmă cu ceva timp chiar am făcut un experiment alături de câteva persoane de pe Bookstagram și i-am îndemnat să facă un calcul cu privire la toate cheltuielile menționate mai sus. Mulți dintre ei au rămas surprinși atunci când au văzut „profitul” și nu e de mirare.
În România, autorii nu sunt persoane respectate, cum se întâmplă în străinătate. Dar, până la urmă, facem ceea ce facem pentru noi și pentru cititori. Nu pentru bani.
Da! Chiar am demarat ceva în acest sens, însă nu este cea mai mare prioritate în momentul de față.
Aștept să mă integrez mai bine în Bookstagramul universal și apoi voi publica și traducerile romanelor mele, cu siguranță.
Cu toții știm că scriitorii nu sunt, la bază, scriitori. Suntem oameni cu diverse ocupații, care ne regăsim în timpul liber creând povești.
Nu pot vorbi despre o meserie pe care aș avea-o dacă nu aș fi scriitoare, pentru că a scrie nu este (din păcate) o meserie, în schimb pot vorbi despre job-ul pe care îl practic în paralel cu scrisul și care este cel de IT-ist. Pare că cele două domenii nu se prea intersectează, dar pentru mine sunt combinația perfectă.
E foarte complicat să aleg un personaj, pentru că fiecare are ceva din mine. De-a lungul timpului, cel mai mult m-am atașat de Freya și de Raymond din Sub acoperirea minciunilor și de cuplul de protagoniști al cărții pe care mă pregătesc să o lansez vara aceasta și al cărei titlu nu îl pot dezvălui încă.
Cu toate astea, cred că aș alege să fiu Daphne Werner din Sub acoperirea minciunilor și să mă bucur la nesfârșit de adolescență și de romane polițiste.
Chit că scriu romane polițiste, mi-ar plăcea să călătoresc în viitor și să descopăr noile tehnologii pe care umanitatea le va îmbrățișa.
Cred că ne așteaptă o perioadă în care Inteligența Artificială va prinde și mai mult avans și mi-ar plăcea tare mult să scriu un thriller în care să includ detalii legate de AI, dacă tot am cunoștințe de programator.