Descoperă povestea din spatele paginilor scrise
Harry Potter și cred că aveam vreo 10 ani. Am citit și înainte, dar această serie m-a făcut să mă îndrăgostesc de lectură.
Mi-a plăcut dintotdeauna să inventez povestioare, dar prima carte cap-coadă am scris-o la 11 ani – tatăl meu mi-a povestit despre Atlantida și tărâmul ăsta m-a fascinat.
Am tot scris fantasy și mi-am dorit să scriu ceva realist, o poveste de dragoste dintre doi elevi de liceu – Lora și Nick – pentru că abia ce terminasem de văzut anime-ul Kimi ni todoke și m-am simțit inspirată. Cine l-a văzut cu siguranță nu va găsi nicio urmă din el în firul narativ final al Penelor.
Pe la jumătate m-am plictisit îngrozitor și am băgat o răpire, creaturi magice și tot felul de alte nebunii, după care m-a prins atât de mult că din 2011 am tot rescris iar și iar, încercând să aduc povestea familiei Brown la perfecțiune.
Dacă vrei să fii scriitor, trebuie să citești mult mai mult decât scrii. Dacă nu știi ce se vinde, ce idei circulă, ce preferă cititorii genului pe care l-ai ales, o să-ți fie greu să fii un scriitor original.
Cel mai greu atunci când scrii e să lași telefonul sau cartea din mână și să scrii. E atât de tentant să faci mood boards, playlist-uri, să desenezi hărți, personaje, să cauți imaginea perfectă pentru copertă și tot așa.
Rezultatul e că numărul de cuvinte din fișier rămâne același, iar cititorii lasă comentarii înflăcărate cu “Unde e volumul trei din Pene ???”.
Când îmi vine câte o idee de scenă care se potrivește perfect cu personajul, situația și conflictul interior (de exemplu, toate scenele cu Rose și Seth în Pene, cenușă și Elfi), mă ridic de pe scaun și mă declar un geniu. Beta reader-ii de obicei îmi dau dreptate.
Tot firul narativ a lui Fred din Pene, cenușă și Elfi a trebuit rescris de la zero după ce am terminat manuscrisul – în prima variantă nu doar că era enervant, dar îl făcusem prea prost și ilogic. Am șters vreo 50 de mii de cuvinte.
Nu am avut dificultăți cu personajele – au evoluat toate în același mod. Poate doar Fred, dar ținea mai mult de fir narativ decât de personaj în sine.
Să lansez o carte la Humanitas Cişmigiu, să fie sala plină şi să îți spună cititorii că adoră cărțile tale în timp ce așteaptă autograful.
Cred că suntem în direcția bună – tinerii citesc mai mult acum decât atunci când eram eu în liceu. Cu cât avem mai mulți cititori, cu atât crește piața de carte, iar autorii vor scrie povești tot mai bune.
Așa că îndemn pe toată lumea care citește să convingă o cunoștință să ia o carte în mână – de orice fel – de la erotic la Dostoievski, de la dezvoltare personală la cărți istorice, pentru că, atât timp cât oamenii citesc, vor învăța să gândească critic.
Pentru că îmi citesc scrierile de mii de ori până să ajungă la beta readers, nu prea mă bat la cap redactorii, deci nu am probleme de genul.
Penele au ajuns publicate datorită concursului de manuscrise organizat de Editura Petale Scrise în 2019 – volumul de debut a luat locul întâi.
Voi fi veșnic recunoscătoare Alinei Cosma pentru că a crezut în familia Brown (chiar dacă mă ceartă mereu pentru ce le fac personajelor). E o plăcere să lucrez cu această editură.
Nu, și nu mai am nimic de adăugat. Cine vrea să facă bani din asta, să-și încerce norocul în engleză.
Deja lucrez în suport IT, deci să descopăr ce a vrut să spună autorul acestui email şi cum rezolv problema în care m-am băgat singură face parte din rutina mea zilnică.
În grupul meu de prieteni eu sunt cea care îți aduce aminte să nu îți uiți geaca în restaurant, cea care urcă dealuri fără probleme și se împiedică pe drum drept, cea care atunci când trece pe lângă portar zice în gura mare “Dar sigur avem voie p-aici???”.