Descoperă povestea din spatele paginilor scrise
Iubirea mea pentru lectură a început atunci când am învățat să citesc, cel mai probabil la vârsta de 7 ani. Îmi amintesc că printre primele cărți pe care le-am îndrăgit se afla Crăiasa Zăpezii de Hans Christian Andersen, carte a cărei copertă o pot vizualiza cu ochii minții, chiar și în acest moment, deși au trecut două decenii de atunci.
Deși îmi plăcea foarte mult să scriu compuneri, nu am crezut că am vreun talent aparte, ci mai degrabă o abilitate de a materializa sub o altă formă, ceva deja existent.
La un moment dat, pe la vârsta de 17 ani, încercând să evadez din lumea reală, am început să scriu fanfictions. În acea perioadă scriam în limba engleză și comunicam cu o prietenă virtuală care mă încuraja să scriu, astfel că scriam tot felul de povești romantice închipuite, până când mi-am făcut un cont pe Wattpad și am continuat să scriu sub pseudonimul: Rose Black.
Am început această serie pe când aveam 18 ani, iar în acel moment nu aveam nici cea mai mică idee către ce mă îndreptam. O autoare de pe Wattpad m-a încurajat să scriu și în limba română, așa că pur și simplu m-am apucat de scris. Știu, sună ciudat, dar chiar așa a fost. Mi-am făcut un alt cont de Wattpad pentru lucrările din limba română și am scris ce mi-a venit în minte.
Nu pot alege un singur autor preferat, dar consider că lucrările mele sunt influențate de surorile Brontë și de Jane Austen. Întotdeauna am admirat puterea acestor femei, determinarea, curajul și talentul lor nemuritor. Consider că literatura universală ar fi fost incompletă fără romanele acestor femei de excepție.
Este o întrebare foarte bună. Romanul „Între Uitare și Tonuri de Gri” nu a avut o schiță propriu-zisă și există mici erori în desfășurarea acțiunii, erori pe care am încercat să le îndrept în cel de-al doilea volum.
La un moment dat, m-am împotmolit în nume și idei, așa că mi-am promis ca întotdeauna să îmi fac o schiță și un plan înainte de a începe procesul de scriere.
Romanul a fost scris într-un mod firesc, cuvintele au venit dintr-un loc al minții (sau poate chiar al sufletului) pe care nu-l cunoșteam. Nu am avut o scenă dificilă, dar cred că finalul mi-a dat puține bătăi de cap, asta pentru că este neașteptat și nu știam cum vor reacționa cititorii.
Momentele mele de izbucnire creativă sunt bizare și apar atunci când mă aștept mai puțin. De pildă, uneori găsesc piesa lipsă atunci când mă spăl pe dinți, iar alte ori mă trezesc din somn cu o nouă idee. Se mai întâmplă să fiu în mijlocul unei conversații și să privesc în gol, asta înseamnă că mă gândesc la personajele mele fictive.
Cartea a fost începută în anul 2017, pe platforma Wattpad, și a reprezentat primul meu roman scris în limba română. Am reușit să-l finalizez undeva pe la sfârșitul anului 2018, iar în martie 2019 a fost publicat pentru prima oară.
Pentru mine succesul înseamnă pace și puterea de a aduce cuiva o bucurie. Îmi doresc ca romanele mele să ajungă cât mai aproape de inimele citirilor. Eu măsor succesul în emoție.
Simt plenar această tristețe, această dezamăgire de a rămâne în umbră, undeva pe un raft prăfuit. Este dureros să știi că munca ta, trăirile tale scrise cu ardoare și sânge sunt lăsate spre uitare, îngrămădite lângă alte cărți minunate, dar totuși necunoscute.
În primul rând, editurile și nu numai, ar trebui să ia în considerare propunerile venite din partea scriitorilor debutanți. Ar fi necesară o consolidare a raportului dintre cititori și autorii români contemporani. Editurile, librăriile și bibliotecile locale ar trebui să promoveze cărțile scriitorilor români, să-i așeze lângă cei străini, să nu mai creeze această discrepanță uriașă și să valorifice munca tinerelor speranțe.
În acest moment, cartea mea se află pe un raft din spatele librăriei, coperta nu îi este vizibilă, ci ascunsă de alte cotoare și pagini, iar zeci de cititori trec pe lângă ea, fără să știe că există.
„Între Uitare și Tonuri de Gri” a apărut prima oară în anul 2019. Atunci nu știam cu exactitate ce înseamnă să publici o carte și cât de importantă este promovarea ei. Nu este atât de dificil să publici o carte, dacă ai banii necesari. Și am ajuns la miezul problemei, editurile nu acordă suficientă încredere autorilor români, pentru că scriitori români… nu vând.
Publicarea în sine este ultimul pas, până acolo te lovești de: nesiguranță, refuzuri nenumărate, crize existențiale, nopți nedormite, frică, emoții și speranță.
Visele nu se spun, ele se împlinesc. Îmi doresc, ca la un moment dat în viața mea, să-mi pot vedea traduse cărțile într-o limbă străină și să pot interacționa cu cei care-mi citesc și cumpără cărțile.
Îmi place să cânt și să ascult muzică. De asemenea, iubesc să fac prăjituri, deși improvizez de fiecare dată și uneori ies adevărate catastrofe culinare. Iar o altă pasiune este aceea de a transforma bucăți de lână în tablouri sau figurine.
Îmi place arta, așa că m-aș vedea profesând într-un mediu creativ. Dacă nu aș avea atât de multe emoții pe scenă, probabil că aș fi o cântăreață decentă.
Da, există un moment care mă emoționează de fiecare dată. Așa cum am spus în repetate rânduri, cartea mea a fost publicată inițial în 2019 și nu a fost un succes, așa că acest fapt mi-a tăiat elanul și mi-a ciopârțit aripile. În urmă cu mai bine de un an, vorbind cu tatăl meu la telefon, acesta îmi povestește o întâmplare care schimbă traseul romanului meu.
Cartea mea s-a aflat pentru o perioadă de timp în librăria Fragilistic din Târgoviște, iar doamna librăreasă, a fost întotdeauna drăguță și o recomanda celor care cereau o părere. Într-o zi, acestă doamnă, aflată într-un spital din București, găsește cartea mea și rămâne surprinsă, așa că îi spune tatălui meu despre această întâmplare interesantă. Povestea m-a emoționat și în continuare mă gândesc cu profundă recunoștință la persoana necunoscută care a lăsat romanul meu acolo pentru a fi sprijin și alinare celor care caută un refugiu în mijlocul durerii. Această întâmplare mi-a oferit curajul necesar pentru a continua seria și a republica primului volum.
Nu există o rețetă care să garanteze un drum lipsit de piedici, acesta este adevărul. Le sugerez scriitorilor să verifice cu atenție editura, să pună întrebări și să citească foarte bine contractul înainte de a-l semna. De asemenea, să nu creadă că dacă lucrează cu o editură, cartea o să fie lipsită de erori. Îi sfătuiesc să citească de câteva ori lucrarea sau să roage pe cineva apropiat să o facă pentru ei, înainte de a fi pregătită pentru tipărire.
Bianca A. Rose este un trandafir din grădina copilăriei mele. Inițial se numea Rose Black, dar cu timpul a învățat să nu se mai ascundă, să-și asume erorile și să accepte că este om, așa a devenit Bianca A. Rose.
Ea este o fată care a renunțat la visul său, dar visul nu a vrut să renunțe la ea, așa că s-a scuturat și a îndrăznit să fie refuzată.
Bianca A. Rose este o fată care nu concepe o lume fără imaginație, fără iubire și fără emoție.