Descoperă povestea din spatele paginilor scrise
Scrisul a fost dintotdeauna o cale prin care mi-am exprimat gândurile și emoțiile. Totul a început în copilărie, când tatăl meu îmi spunea povești care mă făceau să visez cu ochii deschiși. La 6-7 ani am primit primul meu jurnal cu cheiță și am început să scriu zilnic, descoperind cât de mult îmi place să aștern pe hârtie ce simt și ce văd în jurul meu.
Cărțile au jucat un rol esențial în această pasiune. Îmi amintesc cum „Singur pe lume” de Hector Malot m-a însoțit în anii copilăriei, citind-o și recitind-o de șapte ori până la adolescență.
În liceu, scrisul a devenit pentru mine un prieten de încredere, iar întâlnirile de la cenacluri, ateliere literare și participarea la festivaluri mi-au dat curajul de a visa mai departe.
Mai târziu, la Facultatea de Litere, cursurile de literatură universală mi-au deschis noi perspective și m-au convins că scrisul este drumul pe care vreau să merg.
Astăzi, mă bucur să împărtășesc ceea ce creez cu alți oameni, prin blogul și cărțile mele, cele două romane: Umbra trecutului și Delirul inimii. Scrisul este, pentru mine, o călătorie fără sfârșit, care îmi aduce împlinire.
Inspirația pentru Delirul inimii a venit într-o noapte de vară, pe neașteptate, sub clar de lună, fix atunci când îmi pierdusem direcția în scris.
O întâlnire binecuvântată, cu un suflet care mi-a îmbrățișat inima și mi-a mângâiat sufletul, dar care, în același timp, m-a oglindit, m-a făcut conștientă de lumina din mine, de emoția inimii mele și de fragilitatea existenței noastre.
Acest suflet, mi-a reamintit cât de prețioasă sunt în ochii lui Dumnezeu, prin simplul fapt că m-a privit cu calm și o înțelegere pe care nu am mai experimentat-o până la acel moment. Doar privindu-mă, cu niște ochi mari și negri, era ca și cum mă regăseam după lungi încercări și căutări; eram eu înainte de inima frântă; a fost o întoarcere la origine. Această persoană a fost un catalizator al maturizării mele. Eu cred că am trăit la propriu delirul inimii, o experiență intensă și transformatoare. Această întâlnire mi-a deschis ochii către esența mea autentică și către adevărata mea valoare. Emoțiile și revelațiile trăite atunci sunt cele care au dat naștere romanului.
Stilul meu de a scrie este, fără îndoială, influențat de lecturile care mi-au marcat parcursul literar, dar și de emoțiile și experiențele mele personale.
Nu pot spune că mă inspir direct de la o singură persoană, ci mai degrabă mă regăsesc în mai mulți autori care m-au fascinat de-a lungul timpului. De exemplu, sensibilitatea și profunzimea lui Pablo Neruda m-au învățat să îmbrățișez frumusețea metaforelor, iar Virginia Woolf mi-a arătat puterea introspecției și a detaliilor aparent banale, dar pline de semnificație.
Cu toate acestea, stilul meu este o reflecție a sinelui meu, un amestec între influențele autorilor citiți și propria mea viziune asupra lumii. Încerc mereu să scriu sincer, să transform trăirile și întâlnirile cu oamenii în cuvinte care să atingă inimile cititorilor. Stilul meu evoluează constant, ghidat de experiențe noi.
Emil Cioran, fără niciun dubiu. Cartea lui, Pe culmile disperării, este cartea mea de suflet. Nu doar că am citit-o, dar am simțit-o, am trăit-o, aproape am învățat-o pe de rost. „Lacrimile sunt arzătoare doar în singurătate.” citatul mi-a rămas întipărite în minte și inimă, pentru că exprimă o profunzime pe care o înțelegi doar atunci când ai trecut prin întunericul interior și ai descoperit lumina prin propria ta luptă. Cioran reușește să capteze esența existenței umane într-un mod brut, dar sincer.
Sunt momente și momente. Uneori, inspirația curge ca un râu nesfârșit și pot scrie zile întregi în continuu, pierzând noțiunea timpului, lăsându-mă complet absorbită de ceea ce creez. Alteori, mă simt blocată, ca și cum fiecare cuvânt mi-ar scăpa printre degete, iar zile întregi nu sunt în stare să scriu nici măcar un cuvânt.
Inspirația este imprevizibilă, dar tocmai această dualitate o face să fie atât de specială. Când vine, o simt ca pe o explozie de energie, o chemare pe care nu o pot ignora. Iar când lipsește, învăț să am răbdare cu mine, să privesc acele momente de liniște ca pe o parte firească a procesului creativ.
În momentele mele de izbucnire creativă, mă izolez complet. Îmi fac întuneric în cameră, ca și cum aș vrea să blochez orice interferență din exterior, și scriu până simt că am eliberat tot ce era de spus.
Este un act profund intim pentru mine, o conexiune pe care nu vreau să o împart cu nimeni. Știu că sună egoist, dar în acele momente, simt cum sunt doar eu și Dumnezeu.
Scrisul devine o formă de rugăciune, un spațiu sacru în care emoțiile, gândurile și trăirile mele prind viață pe hârtie.
La momentul lansării am spus că scrierea cărții Delirul inimii a durat aproximativ 2 ani. Am scris sub influența divină și nu am vrut să grăbesc procesul creativ. Mi-am dat timp să scriu și am avut răbdare cu mine, lăsând totul să se așeze firesc, fără presiune.
La final, mi-a fost greu să trimit cartea spre publicare. A fost un moment plin de emoție și vulnerabilitate, pentru că simțeam că ofer lumii o parte foarte personală din mine. Dar am înțeles că acest pas face parte din călătoria mea și că fiecare etapă este importantă în evoluția mea ca scriitoare.
Da, au fost foarte multe momente în care simțeam că nu mai am inspirație sau motivație să scriu Delirul inimii, dar nu am grăbit niciodată procesul.
Când inspirația venea, scriam cu tot sufletul, iar când nu o aveam, alegeam să citesc și să am răbdare cu mine. În același timp, am primit acea întâlnire specială, despre care ți-am povestit, care a fost un adevărat moment de inspirație. După acea experiență, procesul creativ a venit natural, cu mici momente de pauză, dar mi-a permis să trec peste blocaje și să continui să creez dintr-un loc profund și sincer al inimii mele.
Având deja experiența publicării primului roman, procesul de publicare la Delirul inimii mi s-a părut mult mai prietenos și mai clar de data aceasta.
La prima carte a fost foarte greu. Am așteptat un an întreg pentru un răspuns legat de publicare, ceea ce a fost o lecție importantă pentru mine. De data asta, am știut de la început ce îmi doresc și am făcut o listă cu 10 edituri. Editura la care am publicat Delirul inimii a fost prima de pe listă, iar întregul proces a durat aproape 4-5 luni, ceea ce m-a bucurat enorm. Am avut o colaborare foarte frumoasă cu această editură, iar doamna editor este o persoană deosebită. Păstrăm legătura în continuare.
Un lucru nou pe care l-am descoperit despre procesul de publicare al unei cărți, și despre care nu știam la început, este legat de colaborarea și comunicarea constantă cu echipa editorială. Mi-am dat seama că publicarea nu înseamnă doar să predai manuscrisul și să aștepți cartea tipărită, ci este un proces interactiv, în care fiecare detaliu, de la copertă, la corectură, până la promovare, se construiește împreună.
Am învățat că răbdarea și deschiderea către sugestii pot face diferența între o carte bună și o carte care ajunge cu adevărat la cititori.
De asemenea, am realizat că o editura devine un partener al scriitorului, sprijinindu-l și ghidându-l pe tot parcursul procesului de publicare.
În România, veniturile unui autor sunt, în general, modeste spre inexistente, mai ales la început de carieră. În multe situații nu se poate discuta de venituri. E foarte greu să trăiești din scris, iar piața de carte este destul de restrânsă. Cu toate acestea, nu renunț la speranță. Cred cu tărie că dacă s-ar produce ecranizări ale operelor literare, acest lucru ar deschide noi oportunități financiare pentru scriitori. Până atunci, scrisul rămâne pentru mine o misiune personală și un mod de a da sens vieții mele.
Da, m-am gândit și cu siguranță voi face asta la un moment dat. Traducerea cărților în engleză mi se pare un pas important pentru a ajunge la un public mai mare și pentru a-mi deschide noi orizonturi ca scriitoare.
Pentru mine, succesul înseamnă să fiu citită. Dacă măcar un singur cititor, pe lună, cumpără și citește cartea mea, consider că am reușit. Dacă același cititor, care a luat deja cartea, o recitește, iarăși știu că am reușit. Succesul este pentru mine ca povestea mea să rămână vie în mintea și în inima oamenilor. Atunci știu că misiunea mea ca scriitoare s-a împlinit.
Nu consider scrisul o meserie în adevăratul sens al cuvântului, ci mai degrabă o chemare a sufletului, o pasiune care mă definește.
Pe lângă scris și citit, sportul și călătoriile sunt două hobby-uri care îmi aduc multă bucurie și echilibru. Sportul mă ajută să îmi mențin energia și sănătatea, iar călătoriile îmi oferă inspirație și o perspectivă nouă asupra lumii.
Dacă ar fi să mă transpun în lumea creată de mine, aș alege să fiu Ezra, maestrul spiritual și mesagerul sufletelor oglindă.
Este un personaj care combină înțelepciunea cu dorința de aventură, un ghid pentru ceilalți și, în același timp, pentru sine. O aleg pe Ezra pentru că îmi reflectă aspirațiile cele mai profunde: de a cunoaște lumea, de a oferi lumină și de a găsi sensul în mijlocul haosului.