Despre Pasiuni Și Începuturi
Mereu am fost înconjurată de cărți, am citit în clasele primare cărți precum Însemnările unei puștoaice sau Pollyanna. Jocul bucuriei, dar momentul în care dragostea pentru lectură chiar s-a activat a fost în clasa a 5-a. Atunci am citit Toate acele locuri minunate și pur și simplu m-a marcat. Țin minte și acum cum am închis cartea la final și am plâns, cu inima strânsă, uitându-mă pe fereastră. A fost prima dată când am realizat că o carte te poate face să simți atât de multe.
Mi-ar plăcea enorm să stau de vorbă cu Frieda McFadden sau Donna Tartt. Le admir pentru felul în care scriu, pentru felul în care construiesc tensiunea și emoția în povești, dar mai ales pentru că sunt genul de autoare care îți rămân în minte mult timp după ce ai terminat cartea.
Ca cititor, simt din primele pagini când o carte a fost scrisă cu adevărată dedicare, cu răbdare și cu multă documentare în spate. Nu e doar despre date corecte sau despre cât de realist e totul, ci despre atmosfera aceea specială care se creează când autorul cunoaște cu adevărat lumea despre care scrie și o iubește suficient încât să-i dea viață în cel mai autentic mod.
Când simt că povestea vine dintr-un loc profund și că fiecare detaliu are un rost, mă conectez altfel la ceea ce citesc, iar cartea nu mai e doar o simplă lectură, ci o experiență care rămâne cu mine mult timp după ce am închis-o.
Mesajul din Acolo unde cântă racii mi-a rămas adânc întipărit în suflet: să îți pui siguranța și liniștea sufletească pe primul loc, indiferent ce trebuie să faci pentru a ajunge acolo.
Uneori, e greu să alegi pacea, mai ales când presupune renunțare. Îmi este foarte greu să renunț la proiecte sau să refuz oameni, dar cartea aceasta m-a învățat că trebuie să ai grijă în primul rând de liniștea ta, mai ales dacă simți că nu mai poți…
Personajul cu care mă identific este Kya, din Acolo unde cântă racii. Pentru mine, ea este simbolul pur al unei supraviețuitoare. Pare fragilă, dar este incredibil de puternică.
M-am regăsit în singurătatea ei, în nevoia de natură și liniște, dar și în felul în care admiră frumusețea din jurul ei.
Cred că este foarte greu pentru autorii români să se facă auziți într-un mediu în care atenția e fragmentată, iar algoritmii favorizează vizibilitatea, nu calitatea.
Mulți scriu cu sufletul, dar se pierd în zgomot. E dureros să știi că poveștile care pot schimba vieți rămân necitite pentru că nu au ajuns la publicul potrivit.
Am început să postez de când eram mică, prin 2015-2016, pe YouTube, unde făceam recenzii la cărți, și îmi amintesc că aveam chiar și câteva colaborări!
Părinții mei m-au susținut foarte mult, dar mi-era rușine față de colegi și prieteni, mai ales când au început să afle. Din cauza asta am făcut o pauză în clasa a 8-a și a 9-a. Apoi am revenit pe Instagram și TikTok, iar susținerea comunității de cititori m-a ajutat enorm să-mi recapăt încrederea și să-mi urmez pasiunea, indiferent de părerea altora.
Sfatul meu este să nu pună la suflet și să-și mute atenția spre comentariile pozitive. Hate-ul nu dispare, dar nici nu trebuie să ne definească. Dacă ai o comunitate care te susține și care simte sinceritatea ta, atunci tot ce trebuie să faci este să continui, deoarece oamenii care rezonează cu tine sunt cei care contează.
Simt că trăiesc deja o parte din visurile pe care le aveam când am început, iar uneori nici nu-mi vine să cred că e real tot ce se întâmplă.
Sunt profund recunoscătoare pentru oamenii buni pe care i-am întâlnit, pentru prieteniile care au crescut natural în jurul pasiunii mele și pentru toate colaborările care m-au ajutat să învăț și să cresc.
Dacă ar fi să mai adaug un vis pe listă, ar fi acela de a colabora, într-o zi, cu un brand mare, pe care îl admir. Dar chiar dacă nu se va întâmpla niciodată, inima mea e deja plină, pentru că ceea ce am trăit până acum e mai mult decât am îndrăznit să sper.
Am descoperit că ceea ce pare simplu, un video de 15 secunde, implică de fapt ore de muncă, idei, testări, montaj, emoții. Și am mai învățat că, uneori, clipul de care ești cel mai mândră poate trece neobservat, iar altul, făcut în grabă, devine viral. Cert este că nu contează atât de mult câte like-uri sau vizualizări ai, ci să creezi content constant. Consistența și autenticitatea sunt cele care atrag o comunitate reală și loială.
Uneori este foarte greu, dar încerc să mă organizez cât pot de bine. Mi-am făcut liste clare cu lucrurile de făcut, am filmat clipuri în avans și mi-am programat postările. Nu a fost mereu perfect, dar disciplina m-a ajutat mult.
Secretul, dacă există unul, este să nu te oprești. Să postezi constant, chiar și când nu ai chef, chiar și când nu vezi rezultate imediate. Eu postez zilnic pe TikTok și la câteva zile pe Instagram, și cred că asta m-a ajutat să construiesc o relație reală cu oamenii din comunitatea mea.
Pentru mine, succesul nu înseamnă faimă, ci echilibru. Să pot trăi liniștită, cu oameni care mă iubesc sincer în jurul meu, să creez în voie și să nu simt că mă pierd pe drum.
Să adorm seara împăcată cu mine și cu alegerile mele. Să fac ce iubesc, fără să simt că trebuie să mă schimb pentru a fi acceptată.
Încerc să trăiesc după ideea că pacea sufletească este cel mai mare câștig. Într-o lume în care toți aleargă, eu aleg să încetinesc și să caut liniștea, în natură, în cărți, în oameni buni. De acolo vine echilibrul, și fără el, nimic nu mai are sens.
Sunt o fată care se pierde în cărți și se regăsește în povești. Care iubește ploaia, vinilurile, apusurile și oamenii sinceri. Sunt cineva care preferă să observe înainte să vorbească, dar care simte intens și profund. Sunt genul de om care se atașează ușor, care nu uită un compliment sincer sau un gest mic. Și, deși uneori îmi e teamă, aleg totuși să fiu vulnerabilă. Pentru că acolo, în vulnerabilitate, stă adevărata conexiune.